.
În gara prăfuită
de-atâta aşteptare
citeam răvaşul care
mi-l adusese vântul,
era o filă care,
căzută în uitare
cu buze sibiline
tot săruta pământul.
Apoi cu grija-n suflet
l-am netezit pe frunte
şi i-am şoptit cuminte
al lumii vechi descânt,
i-am pus pecetea gurii
izvorului de munte
şi flori de iasomie
şi dragul din cuvânt.
Apoi, în trenul care
pornise-ncet spre tine,
l-am aşezat pe-o bancă
în cel dintâi vagon
şi fluturând batista
i-am spus să-ţi spună ţie
că stau în aşteptare
pe-acelaşi vechi peron.
Leonid IACOB
scrisă:
duminică, 20 februarie 2011
Ati pastrat aceeasi sensibilitate!..foarte frumos scris, transmite atat de bine..imi place, place!
RăspundețiȘtergereCâtă sensibilitate ... reţinută! Mesajul nu caută să ... ţipe, se-aşează blând pe suflet, balsam pe-aducerile-aminte...
RăspundețiȘtergereBun venit în ... lumea noastră, a bloggerilor ... lirici! O plăcere să vă citesc!