din alte vremi

Copilul,

care-am fost odată,

mă strigă iar din amintire

şi râsul lui tot mai încet răsună

şi vocea-i tot mai slabă,

mai subţire.

Şi-ncet încet

trec iarăşi vechi poveşti

pe care tata le scria

în noapte-adâncă

şi vocea lui şi-acum eu o aud

molcomă ca izvorul de sub stâncă

Şi parcă văd acum trecând călări

cohortele de zmei , balauri, zâne,

Ilene-sânziene, Feţi-frumoşi,

ori cotoroanţe rele şi bătrâne

şi-aş vrea ca să le strâng din nou

sub palma mea pulsând înfiorată,,

dar ele sunt doar amintiri.

Şi nu pot fi copilul de-altădată.

Copilul care-am fost odată.

Leonid IACOB

scrisă: 
marţi, 4 ianuarie 2011